TRISTEȚEA ȘI FRICA ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI

Nu cred că există cineva care să nu fi fost trist măcar o secundă sau care să nu fi nutrit sentimentul de frică.Încă de mici aceste emoții ne urmăresc pretutindeni ca niște umbre ascunse vederii ochiului uman.Ele cresc de cele mai multe  ori în intensitate o dată cu înaintarea în vârstă și cu apariția noilor ”probleme”.
Voi începe cu frica,care pentru mine a fost una din primele sentimente pe care le-am ținut minte.Dacă atunci când eram mică o întâlneam sub forma coșmarurilor care nu mă lăsau să adorm noaptea fără a fi lumina aprinsă,peste câțiva ani urma să descopăr alte forme ale ei,precum:frica de a lua o notă mică,sau de a fi prinsă copiind.Tot frică întâlneam și atunci când sătui de stat la școală ne hotăram să chiulim în masă de la ora doamnei diriginta,care se știa că dacă ne prindea nu scăpam fără ascultare sau fără ședință cu părinții(uneori chiar amândouă).
Când mă uit acum în urmă aceste lucruri mi se par nefondate,adică doar în mintea noastră diriginta era o vrăjitoare,ea era de fapt o persoană care ne dorea doar binele și care prin ultimii ani de liceu s-a dovedit a fi ceea mai bună prietenă a noastră.Îmi aduc și acum aminte când a râs pentru prima dată în clasa a XI-a,pur și simplu toată clasa a rămas uimită(noi credeam că nici măcar nu a învățat să râdă).
O dată cu trecerea la facultate au apărut și alte tipuri de frică,cum ar fi teama de examene și parțiale.Cum toată lumea ne zicea că sunt foarte grele tuturor ne era foarte frică,aș minți dacă aș spune că cel puțin mie nu îmi mai este teamă.Chiar dacă am dat deja un parțial,la care am văzut că dacă învăț nu are de ce să-mi fie frică,tot îmi este.Cu pași grăbiți se apropie prima sesiune și frica este și ea tot mai mare.Mii de întrebări ne acaparează pur și simplu și uităm că de noi depinde luarea sau picarea unui examen.Cel mai greu este atunci când ajunși cu foile de testare în față,frica ne controlează atât de mult încât uităm tot ce știam.
Un alt sentiment,este tristețea,care face parte din viața noastră de zi cu zi.Pentru mine aceasta apare câte o dată fără nici un motiv,pur și simplu parcă ceva îmi lipsește și mă face să mă simt foarte tristă.La fel ca și frica și alte emoții și tristețea are mai mulți pași.Voi încerca să vă povestesc cât mai pe scurt în ce au constat până acum la mine acești pași.
Când eram mică tristețea era la ordinea zilei,fiind puțin cam râzgăiată și absolut ori de câte ori nu mi se făcea câte o poftă mă foloseam de această emoție pentru a obține ce doream.Prima dată(de care îmi aduc aminte) când am simțit această emoție,a fost ziua în care mi-am cunoscut surioara,doar se născuse când tati m-a luat cu el la spital,bineînțeles pentru mine acel drum a durat doar câteva secunde și nu-mi mai amintesc cum am ajuns în salon,fiind foarte mică,dar țin minte cât de tristă și supărată m-am simțit când am văzut cum o ținea mami în brațe.Nici nu s-a mai pus problema să mă duc la ea,m-am pitulat în spatele tatălui meu și nu am mai ieșit până nu am plecat acasă.Până au venit mama și cu sora mea acasă îmi trecuse tristețea,dar totuși această imagine mi-a rămas mereu în minte,iar acum doar ma amuz pe seama acelor momente.
Cu trecerea anilor am început să nu mai folosesc această emoție în folosul meu,deoarece nu-mi făcea absolut deloc bine,dar totuși ea nu m-a părăsit,este tot aproape de mine gata să lovească atunci când nu sunt atentă.
Ambele emoții m-au urmat și în aceea perioadă în care m-am refugiat în spatele calculatorului,chiar dacă nu mai interacționam direct cu oamenii aproape deloc ele erau tot acolo.Lipsa prietenilor reali le transformase în cele mai puternice arme împotriva mea.O dată însă cu intrarea în comunitatea online au început să se retragă.Chiar dacă astăzi mă atacă prin diverși prieteni falși,măcar știu pe cine să scot din viața mea,însă atunci când nu îți recunoști emoțiile devii propriul tău inamic.
În video-ul următor sunt prezentate câteva emoții,am început cu cele negative deoarece cred că este foarte important să avem grijă cât le lăsăm să facă parte din viața noastră.
Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog2014.Proba 21.Reîntoarcerea la EMOŢII

Etichete: ,