Este noapte. O
noapte înstelată care îmi aminteşte de copilăria mea şi cum astăzi numai la
sate o mai poţi vedea. DA... A-ţi
ghicit. Mă aflu la cinci kilometri de oraşul Băileşti, localitatea natală a lui
Amza Pelea, celebrul actor român ce a dat viaţă unui tot atât de celebru
personaj – nea Mărin, într-un sat mirific numit Galiciuica.
M-am trezit pe la
ora 2,00, iar afară este un cer senin şi pot vedea o ploaie de stele cum nu am
mai văzut de când eram copil în municipul Craiova, capitala Olteniei, celebra
Bănie în care astăzi din cauza poluării nici soarele nu-l mai vedem în timpul
iernii. Aceste stele îmi creează o ciudată senzaţie de apropiere, ca şi cum aş
putea, dacă mi-aş dori s-o fac, să le ating cu mâna.
Liniştea nopţii
nu e stricată decât de cântatul liniştit al unui greier, de ţipătul mai rar dar
strident al unei păsări de noapte, probabil o bufniţă, precum şi de lătrăturile,
care se aud undeva departe, ale unor câini care îşi fac datoria de a păzi proprietăţile
pe care le au stăpânii lor. Afară este o vreme foarte plăcută în contrast cu
canicula de peste zi, cu toate că suntem la mijlocul lui septembrie, aerul e curat
şi parcă îmi insuflă sănătate pînă în
străfundul plămânilor făcând să-mi fugă somnul şi toată oboseala acumulată prin intensa muncă de
peste zi. Renunţând la somn mă bucur de această atmosferă edilică şi contemplu
în linişte bolta stelară un timp cât mai indelungat, până când, deodată din
apropiere se aude un ţipăt sacadat care mă trezeşte din reveria mea, ţipăt care
de fapt reprezintă cântatul cocoşului care este stăpânul orătăniilor din curte
şi care le anunţă pe acestea că se apropie dimineaţa. Ca la o comandă în sat
încep pe rând să cânte cocoşii la concurenţă cu lătrăturile câinilor, iar eu
constat că nu am dormit decât vreo patru ore, dar mă simt pregătit pentru o
nouă zi de muncă.
by Milu
Etichete: articole, personal